Ziua Mondiala a Sanatatii | Exclusive medical

Te-ai gândit vreodată că există o legătură între problemele de mediu și sănătatea oamenilor? De Ziua Mondială a Sănătății, OMS (Organizația Mondială a Sănătății) transmite un semnal de alarmă cu privire la responsabilitatea acțiunilor noastre ce au impact asupra planetei și, implicit, asupra sănătății noastre. Dar care este legătura? 

Astmul, bolile de inimă, bolile pulmonare cresc vertiginos, deoarece peste 90% dintre oameni respiră aer poluat, rezultat din arderea combustibililor fosili. O planetă supra-încălzită favorizează răspândirea bolilor mai departe și mai repede decât oricând. Evenimentele meteorologice extreme, degradarea terenurilor și deficitul de apă provoacă relocări de oameni și afectează sănătatea acestora.

”Planeta noastră, sănătatea noastră” este tema Zilei Mondiale a Sănătății, marcată anual în data de 7 Aprilie. Tema are scopul de a arăta importanța protejării mediului și legătura dintre această acțiune responsabilă și calitatea vieții noastre.



Brotac Back to Beginnings – alegerea unui stil de viață sănătos

Grija pentru planetă poate începe chiar de la atenția pe care o acorzi corpului și sănătății tale. Back-to-Beginnings este un program pentru CORP – MINTE – SPIRIT, dezvoltat de specialistul și fondatorul clinicilor Brotac Medical Group, Dr. Cornel Brotac. Scopul acestui program este să ne aducă mai aproape de valorile simple ale vieții și de a ne menține un stil de viață sănătos.

Prin acest program fiecare individ este evaluat la nivel fizic, psihologic și nutritiv. Pe durata programului de 60 de zile, fiecare pacient va fi tratat individual și va avea parte de 40 de ședințe de terapie fizică, un plan nutrițional personalizat și traininguri și seminarii despre cum să-și mențină stilul de viață chiar și după terminarea perioadei de tratament.

Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!

Organizația Mondială a Sănătății recomandă câteva schimbări de comportament, pe termen lung, care pot aduce o schimbare în bine asupra planetei și implicit, asupra sănătății noastre:

  • Alege să mergi pe jos sau să pedalezi până la serviciu, cel puțin o zi pe săptămână. Alege transportul public.
  • Cumpără alimente proaspete de la producătorii locali și evită alimentele și băuturile foarte procesate.
  • Tutunul este un ucigaș și un poluator. Nu mai consuma tutun.
  • Cumpără mai puțin plastic, folosește pungi reciclabile pentru cumpărături.
  • Alege un furnizor de energie regenerabilă; nu încălzi camerele peste 21,5 C, stinge lumina când nu ești în cameră.

Este timpul ca fiecare dintre noi să devenim mai conștienți și mai responsabili în acțiunile și comportamentul nostru care afectează nu doar planeta, dar și calitatea vieții noastre.

Similar Posts